Jucătorul elvețian de tenis, Roger Federer, clasat pe locul trei în ierarhia ATP, a declarat, luni, faptul că accidentarea la spate nu-i mai creează probleme și se simte pregătit să joace din nou, la turneul de la Stuttgart (Germania), anunță Reuters care citează site-ul ATP.
De șapte ori câștigător al turneului de la Wimbledon, cu o serie de 65 de prezențe consecutive la turnee de Mare Șlem care a fost întreruptă după ratarea participării la turneul de la Rolad Garros din cauza unei accidentări la spate, va reveni pe teren la turneul ATP de Stuttgart, warmp-ul pentru Wimbledon.
„În ultimele trei săptămâni m-am simțit bine din nou, fără alte accidentări. Spatele meu e bine, mă simt mult mai puternic. A fost un an greu, sunt încântat să joc din nou la turneul de la Stuttgart. A fost mai bine pentru mine să nu forțez intrarea la Roland Garros, aștept cu nerăbdare sezonul de iarbă”, a spus Roger Federer, citat de site-ul ATP.
În vârstă de 34 de ani, Federer a câștigat de-a lungul carierei 17 titluri de Mare Șlem. La ultimele două ediții ale turneului de la Wimbledon, Federer a fost învins, în finală, de sârbul Novak Djokovic, liderul clasamentul mondial.
Turneul de Mare Șlem de la Wimbledon se va desfășura în perioada 27 iunie – 10 iulie la Londra.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER